inconstient Barbat, 52 ani, Atena, Attica, Grecia

... atunci când iubeşti şi eşti iubit înapoi, se simplifică lucrurile... totul e roz şi se merită... ... dar ce se întâmplă când iubeşti şi se opreşte aici?... ce se întâmplă atunci când investeşti cu tot ce eşti în persoana pe care o iubeşti şi tot ce primeşti înapoi este indiferenţă?... (sau…poate primeşti câte o vorbă aruncată în vânt... aşa, pentru a face jocul mai interesant... ) ... nu se poate exprima în cuvinte cât este de dureros să iubeşti o persoană şi să nu ştii dacă sentimentul e reciproc... tot ce primeşti înapoi să fie o incertitudine seacă... ... plângi, suni, dai mesaje, faci servicii, îi faci toate mofturile, te zbaţi în deznădejde, în nesiguranţă şi când eşti pregătit să renunţi, atunci îţi acordă puţină atenţie, asta pentru a te readuce în joc... pentru a nu-ţi permite să-ţi refaci viaţa sau sentimentele... ... cunoşti situaţia?... treci şi tu prin una?... sau, mai rău, provoci şi tu o astfel de situaţie?... ... am văzut mulţi astfel de „jucători” care se amuză jucând de-a v-aţi ascunselea cu dragostea... când blochează o persoană într-un cerc şi apoi o poartă prin tot felul de stări... când li se pare interesant că într-o zi să acorde atenţie sporită, că a doua zi să fie extrem de indiferenţi... ... de asemenea, am văzut multe astfel de „victime” plângând pe umărul meu... (îmi amintesc cum printre lacrimi spuneau „nu-mi imaginez cum s-a ajuns aici”)... ba eu îmi imaginez... ai intrat în jocul diavolului şi nu vrei să ieşi sau nu poţi pentru că eşti prea strâns legat... de la început ai primit tot felul de semnale cum că se joacă sau că „navighează” şi pe alte teritorii, dar pur şi simplu nu ai vrut să conştientizezi... de la început ai avut indicii cum că îi place să stea cu picioarele în mai multe locuri, dar ai închis ochii... Ai ţinut cu dinţii de o „relaţie” în care tu dădeai, celălalt primea şi atât... ... tu ai iubit... altul s-a jucat... ... ai trăit o joacă de-a iubirea… ... eu nu-ţi cer nimic, nici întâlniri, nici mesaje, nici conversaţii telefonice... nu am nici măcar pretenţia să citeşti rândurile astea... nu-ţi cer nici un probabil viitor în care - poate - ne vom iubi (dealtfel, tu nu ştii ce înseamnă iubire, iar eu, mă îndoiesc că mai am o cât de vagă idee despre acest sentiment... ... există întotdeauna un nivel mai jos unde să cazi... şi nu-ţi ofer nimic... sunt destui s-o facă, sunt destui să „pluseze” oferta pt tine... „cine dă mai mult?”, se aude continuu la licitaţia la care ai scos la vânzare obiectul „tu”, licitaţie la care se „înscriu” mii şi pe care, întotdeauna, o câştigă cel care nu plăteşte... ... nu-ţi cer vreun „like” sau vreo apreciere (s-ar putea ca, atunci când vei avea, neapărat, nrvoie de ele, computerul să nu mai aibă „like”-uri... şi nu vreau să-l regreţi pe cel dat mie)... ... nu vreau să-mi fii „prietenă”, „iubita” sau „soţie”... nu are niciun rost... nici tu, nici eu nu ştim -din motive de orice gen - să fim vreunul din termenii de mai sus... ... nu-ţi cer „şanse” sau „speranţe”, nu caut iluzii... ... nu mă asculta şi nu-mi vorbi... astupă-mi, doar, urechile să nu-mi mai urle pustiul în ele o joacă de-a iubirea!